dimineaţa scara blocului miroase a clor. aud oamenii tropăind ca şi cum s-ar scutura de zăpadă afară însă e totul încremenit în ziua de ieri în cea de alaltăieri şi probabil în toate zilele care au trecut. aud oamenii tîrîndu-se nişte melci care lasă în urmă dîre uleioase îmi spun că probabil dîrele astea miros a clor a dezinfectant prea slab să mai cureţe ceva.
toate se întîmplă cu un scop. ca de exemplu mirosul de clor poate nu e miros de clor e o senzaţie care îmi aduce aminte de nova euro de felul în care se spală carnea dimineaţa de felul în care se pun etichete pe lucruri complet inutile nu pentru că ai avea vreodată nevoie de ele ci pentru că totul costă.
e tot mai frig. frigul e o menghină care stoarce oamenii ca pe nişte bucăţi de aluminiu pînă ajung la o formă. orice formă.
e tot mai lungă dimineaţa care se întinde peste oraş ca o reţea de înaltă tensiune deasupra ei o pasarelă pe care se întrec cerşetorii. cine atinge pămîntul fără să se electrocuteze ia tot. banii diluantul din pungi canalul din ştrand şi căldura asta în care ai putea dormi la un moment dat.
rezemat de geamul vagonului. din cînd în cînd o rafală de vînt îmi secţionează şira spinării. mă înţeapă ochii atîtea imagini se succed rapid şi totuşi prea puţine lucruri de văzut. simt ochii umflaţi poate mai tîrziu se vor sparge ca baloanele din bîlci.
o sută de scenarii. o mie. o sută de mii de scenarii pentru acelaşi fapt. poate o să cad de pe scara vagonului la oprire poate n-o să te recunosc poate o să mă placi poate nu poate nu voi spune nimic poate am să spun tot ce-mi trece prin cap poate o să stau în sprittime la o cafea pentru că nu te-ai trezit încă. şterg tot o iau de la capăt.
ridic degetul în aer scriu. aaaaaa. aici acolo aha aiurea. aş putea crede că va conta ceea ce-ţi spun niciodată nu-mi iese bine. gîndurile se rotesc în capul meu ca elicea unui vapor dacă încerc să mă opresc asupra unuia se opresc toate şi nimic nu mai are importanţă. aşa că mai bine iureşul ăsta din care nici eu nu înţeleg mai nimic dar în care toate sunt importante.
plus o poftă ciudată să mă urc pe acoperişul gării să văd cît îmi eşti de aproape.
zi. noapte. zi. noapte. zi. noapte. zi. noapte. zi. noapte. zi. noapte. zi. noapte.
închid ochii. deschid ochii. închid ochii. deschid ochii. închid ochii. deschid ochii.
toate se întîmplă cu un scop. poate cînd închid ochii de fapt nu-i închid e mai mult o senzaţie...
