postat de emilianval in 2007-09-02 11:27
fagurele
pe strada mea sunt neoane ciudate au un gît subţire din gît iese un cap uneori seamănă cu femeile care poartă broboadă dacă pui masca de plastic ce protejează becul seamănă cu nişte apicultori dacă împarţi întunericul îţi iese un milion de albine ce fecundează lumina
oare la patruzeci voi avea mîinile groase ori încheieturile vor fi la fel de subţiri
oare în ziua nunţii va fi cald şi voi transpira în costumul de mire nu suport mirosul de transpiraţie m-am întors...
| jurnal | Trackback | 0 comentarii |
postat de emilianval in 2007-09-01 08:53
deci
eşti beat lumea se învîrte cu tine şi ţi se pare că e o fetişcană de la ţară care se dă la tine
ceasul de la mînă dispare şi face loc unei guri ce-ţi înghite viaţa cu tot cu zgîrciuri tu spui ducă-se dracului toate
auzi tot felul de muzici şi te întrebi dacă dumnezeu bea bere neagră
televizorul pocneşte din el iese fum rîzi ca nebunul îţi spui acum ţi-ar prinde bine vreo trei spiriduşi cu o oală de bani
pentru o clipă devii lucid
viaţa trece prin faţa ochilor...
| jurnal | Trackback | 1 comentarii |
postat de emilianval in 2007-08-26 10:00
cel mai mult mă enervează dimineţile. oamenii se trezesc chirciţi ca nişte fetuşi cu ceară pe ochi apoi caută lucruri importante care să-i facă puţin conştienţi.
*
ultimul lucru pe care l-am auzit despre tata a fost ca stătea pe griviţei la o concubină. cînd a plecat femeia la mare tata a vîndut tot din casă şi a băut banii în două zile. i-a lăsat o plită cu două ochiuri şi un scăunel.
mama păstrează şi-acum toate scrisorile. l-a cunoscut pe vremea cînd era student...
| jurnal | Trackback | 2 comentarii |
postat de emilianval in 2007-08-25 11:16
cel mai mult mă enervează că nu pot să-mi aduc aminte care a fost primul gînd mai important.
*
în clasa întîi am fost eroul satului. l-am prins pe barabulă furînd cărţi de la căminul cultural. mi-au spus atunci că sunt un adevărat fiu de tovarăş mi-au dat o carte de colorat. o ţin minte şi-acu tan-gram pe prima pagină avea un cocoş pe care trebuia să-l colorez în ziua aia tata s-a îmbătat şi a dormit în lăptărie. eu aveam buzele mov de la dude.
singurul lucru...
| jurnal | Trackback | 0 comentarii |
postat de emilianval in 2007-08-21 17:10
deci iată-mă. gardul miroase a pişat şi a veveriţă. nu ştiu cum miroase o veveriţă dar mi-am adus aminte de vietăţile din felix. stau drept în mijlocul întunericului cămaşa roşie flutură pe mine partea bună din mine adică aia care a făcut liceul catolic ar spune iată regele iudeilor. cămaşa roşie flutură ca un steag de capitulare păcat că sunt mic de statură şi nu mă vede nimeni să mă scoată din viaţă.
e atît de întuneric încît dacă îmi pipăi chipul nu-mi...
| jurnal | Trackback | 0 comentarii |
postat de emilianval in 2007-08-07 21:00
cînd plouă vînzătorii de lapte se ascund în gangul din piaţă. emil trece emil îi adulmecă oamenii sunt o trufă oamenii sunt o bucată mare de caşcaval se gîndeşte cît îţi place ţie caşcavalul. mai ales cel mucegăit emil nu ştie n-a mîncat niciodată aşa ceva încă unul din lucrurile pe care nu le-a gustat. probabil cînd va mai creşte va merge la salpetrierre să vadă ce boli a lăsat în urmă. atunci o sa mănînce caşcaval mucegăit deşi nu sunt sigur că i-ar place...
| jurnal | Trackback | 0 comentarii |
postat de emilianval in 2007-08-02 19:31
tăticule dacă închizi ochii de ce nu vezi doar o jumătate de lume?
în întuneric oamenii nu sunt oameni nu ştiu ce sunt le văd numai gura ca o gaură neagră ce înghite lumina şi o transformă în carne. pereţii se leagănă ca un landou ca mii de landouri înşirate unul spatele altuia oamenii cu guri negre nu plîng ei înghit lumina şi o transformă în carne.
capul pe genunchi un fel de prieten care nu m-a părăsit niciodată. mi-l imaginez pe jim morisson scuipîndu-şi plămînii...
| jurnal | Trackback | 0 comentarii |
postat de emilianval in 2007-07-22 19:02
totul începe cu mirosul mi-ai spus şi lumea s-a căţărat pe receptorii mei olfactivi.
pe oraca s-au aprins focurile. focurile au aprins zdrenţele zdrenţele scormonesc măruntaiele oraşului caută de-ale gurii şi de-ale vieţii. zdrenţele sunt jumătate oameni jumătate acordeon. dacă pui mîna pe ei scot sunete bizare un fel de scîrţîit ca atunci cînd apeşi toate clapele deodată. zdrenţele nu au mîini zdrenţele au căngi căngile rîcîie ţeasta pămîntului caută de-ale gurii...
| jurnal | Trackback | 0 comentarii |
postat de emilianval in 2007-07-20 18:48
în cîteva momente de luciditate înţeleg. suntem frumoşi ca nişte pui care eclozează. dimineţile mele sunt spaţii vaste ca mlaştinile din everglades lucrurile pe care nu le-am făcut ieri stau la pîndă ca nişte aligatori. nu-i văd aud bule de aer ieşind la suprafaţa apei pînă mă dezmeticesc în mine n-a mai rămas pic de voinţă.mă trezesc iar cu mîinile amorţite mă întreb de ce sunt amorţite îmi găsesc mîinile în poziţii ciudate aproape respingătoare ca un vînător...
| jurnal | Trackback | 0 comentarii |
postat de emilianval in 2007-07-17 19:33
cîteodată mi-e atît de dor de tine încît mi se rupe splina iar globulele mele învaţă cum să trăiască mai mult de 120 de zile.
cîteodată mi-e atît atît de dor de tine încît mă trezesc umblînd aiurea pe străzi şi nu le mai recunosc îmi pun întrebări stupide ca să fiu pregătit pentru tot ceea ce nu ştii ca de exemplu cum au inventat primii oameni salata de vinete.
pe drumul spre piaţă 42 de oameni cu sticle de lapte i-am numărat chiar 42 de oameni de lapte 42 de oameni...
| jurnal | Trackback | 1 comentarii |
